drepturi

Drepturile cuplurilor in strainatate!

Un cuplu poate alege diferite forme de uniune consensuală: căsătoria, parteneriatul înregistrat sau concubinajul.

Dacă vă stabiliţi în altă ţară a UE, este bine să cunoaşteţi drepturile şi obligaţiile aplicabile în cazul dumneavoastră.

Casatoria

Căsătoria civilă (legală, fără nicio legătură cu religia) este recunoscută în toate ţările UE.

Pentru alte forme de parteneriat, cum ar fi parteneriatul inregistrat şi concubinajul, se aplică alte norme.

Aspectele juridice şi practice diferă de la o ţară la alta, mai ales în ceea ce priveşte:

  • drepturile şi obligaţiile soţilor – exercitarea dreptului de proprietate, rolul de părinte, schimbarea numelui etc.
  • relaţia dintre cununia civilă şi cea religioasă – în unele ţări, cununia religioasă este considerată ca fiind echivalentă cu cea civilă, în altele nu. Dacă v-aţi căsătorit religios (nu şi civil) şi vă mutaţi în altă ţară, este important sa verificati ce consecinţe poate avea acest lucru asupra stării dumneavoastră civile.
  • cerinţele pentru încheierea căsătoriei – de exemplu, dacă sunt permise căsătoriile între parteneri de acelaşi sex. În prezent, acest drept este acordat de următoarele țări din UE: Belgia, Danemarca, Franța, Luxemburg, Portugalia, Regatul Unit (cu excepția Irlandei de Nord),  Spania, Suedia și Țările de Jos.

Formalităţi – înainte de căsătorie

Dacă sunt implicate mai multe ţări, de exemplu, pentru că vă căsătoriţi cu o persoană de altă naţionalitate sau pentru că intenţionaţi să vă mutaţi în străinătate după căsătorie, verificaţi care este ţara a cărei legislaţie reglementează căsătoria sau regimul proprietăţii matrimoniale în cazul dumneavoastră. Acest lucru va avea consecinţe importante asupra drepturilor şi obligaţiilor care vă revin ca soţ/ soţie.

Dacă nu vă căsătoriţi în ţara în care locuiţi, ci într-o altă ţară din UE, contactaţi autorităţile din ambele ţări pentru a afla ce formalităţi trebuie să îndepliniţi astfel încât căsătoria să fie recunoscută în ambele ţări. Ar putea fi vorba, printre altele, de cerinţele de înregistrare şi publicare.

Formalităţi – după căsătorie

În principiu, căsătoriile încheiate într-un stat membru al UE sunt recunoscute în toate celelalte ţări. Fac excepţie căsătoriile între parteneri de acelaşi sex.

Dacă vă căsătoriţi într-o altă ţară decât cea de reşedinţă, vă recomandăm să vă înregistraţi căsătoria la consulatul din tara in care locuiti.

Dacă mergeţi să lucraţi în altă ţară din UE, soţul sau soţia are dreptul să vă însoţească dacă este, la rândul său, cetatean al unei tari din UE. În cazul sotilor care nu au cetatenia unui stat membru se aplică norme diferite.

Parteneriate înregistrate

În numeroase ţări ale UE vă puteţi oficializa relaţia fără să vă căsătoriţi, prin intermediul parteneriatului înregistrat (numit uneori şi parteneriat civil).

Parteneriatul înregistrat le permite partenerilor să-şi oficializeze relaţia în faţa autorităţilor competente din ţara de reşedinţă.

În acest domeniu, legislaţia diferă enorm de la o ţară la alta – în unele state, această formă de uniune nu există sau, dacă a fost încheiată în altă ţară, nu este pe deplin recunoscută.

Când sunt implicate mai multe ţări europene, de exemplu pentru că v-aţi înregistrat parteneriatul în străinătate sau pentru că v-aţi mutat după înregistrarea acestuia, trebuie să aflaţi care este ţara a cărei legislaţie se aplică parteneriatului dumneavoastră. Acest lucru va avea consecinţe importante asupra drepturilor şi obligaţiilor care vă revin.

În unele ţări din UE, parteneriatul înregistrat este considerat echivalent sau comparabil cu căsătoria.

Țările UE ale căror legislații nu prevăd parteneriatele înregistrate:

  • Bulgaria
  • Italia
  • Letonia
  • Lituania
  • Polonia
  • România
  • Slovacia

În ţările în care parteneriatul înregistrat este echivalent cu căsătoria, partenerii au aceleaşi drepturi in materie de imigrare: astfel, partenerul înregistrat vă poate însoţi dacă vă stabiliţi într-una din ţările respective.

Ţările care permit căsătoriile intre persoane de acelasi sex recunosc, în general, şi parteneriatele înregistrate încheiate în alte ţări între persoane de acelaşi sex.

În statele în care legea prevede o formă de parteneriat înregistrat, dar nu permite căsătoriile între parteneri de acelaşi sex, cuplurile de același sex care s-au căsătorit în străinătate vor beneficia, în general, de aceleaşi drepturi ca şi partenerii înregistraţi.

Cetăţenii europeni dependenţi financiar de partenerii lor înregistraţi trebuie să solicite drept de resedinta de la autorităţile din ţara în care se stabileşte cuplul, în baza dreptului lor de a-şi însoţi partenerul.

Pentru cetăţenii din ţări terţe, parteneriatul înregistrat este esenţial pentru obţinerea dreptului de a locui in UE.

Cuplurile care se stabilesc într-o ţară care nu recunoaşte parteneriatele înregistrate vor fi considerate ca având o relaţie de lungă durată atestată corespunzător. În consecinţă, autorităţile din ţara-gazdă trebuie să faciliteze intrarea partenerului şi obţinerea permisului de şedere de către acesta.

Drepturile în materie de proprietate şi pensie de întreţinere în cazul partenerilor înregistraţi nu se aplică la fel în toate ţările din UE: drepturile care derivă din parteneriatul înregistrat într-o ţară pot fi semnificativ diferite în alta.

Concubinaj

Partenerii care trăiesc împreună în mod stabil şi continuu au anumite drepturi valabile în toată Europa, chiar dacă parteneriatul nu le-a fost înregistrat în faţa autorităţilor.

Dacă sunteţi într-o relaţie de concubinaj (cu dovada că locuiţi împreună şi relaţia este de lungă durată) şi vă mutaţi în altă tara a UE, ţara respectivă trebuie să-i faciliteze partenerului dumneavoastră intrarea şi acordarea permisului de şedere. Acest drept este valabil indiferent dacă partenerul este sau nu cetăţean european.

În ţările în care concubinajul este recunoscut prin lege, cuplurile au, de asemenea, anumite drepturi şi obligaţii cu privire la proprietăţi, moştenire şi pensia de întreţinere (în cazul unei separări).

Acest fapt este extrem de important pentru partenerii de acelaşi sex, întrucât nu toate ţările UE le permit acestor cupluri să se căsătorească sau să încheie vreo formă de parteneriat înregistrat.

Din păcate, majoritatea statelor membre nu precizează cum se poate face dovada convieţuirii sau a relaţiilor de lungă durată.

Dacă locuiţi într-o ţară în care nu puteţi sau nu doriţi să vă căsătoriţi (ex. în cazul partenerilor de acelaşi sex) sau să încheiaţi vreo formă de parteneriat înregistrat, aţi putea semna un contract de coabitare.

Câteodată, însă, este dificil să vă exercitaţi drepturile, chiar dacă aţi încheiat un astfel de contract.

Divorţ şi separare legală

Cauzele care pot conduce la divorţ sau separare legală, ca şi aspectele practice ale procedurii propriu-zise, diferă mult de la o ţară la alta.

Totuşi, există o serie de norme europene care se aplică în situaţiile în care sunt implicate două sau mai multe ţări – de exemplu, dacă soţii locuiesc în ţări diferite. Aceste norme precizează ce instanţe sunt competente de la caz la caz.

Partenerii pot solicita divorţul sau separarea legală de comun acord sau individual.

Unde se poate solicita divorţul/separarea legală?

Cererea de divorţ poate fi adresată instanţelor din:

  • ţara în care locuiesc partenerii
  • ţara în care aceştia au locuit împreună ultima dată – dacă unul dintre parteneri mai locuieşte acolo
  • ţara în care locuieşte unul dintre parteneri – dacă cererea se înaintează de comun acord
  • ţara în care locuieşte partenerul
  • ţara în care locuieşte reclamantul:
    • dacă acesta a locuit acolo cel puţin 6 luni înainte de a depune cererea de divorţ
    • dacă este cetăţean al ţării respective.

    dacă reclamantul nu este cetăţean al ţării respective, trebuie să fi locuit acolo timp de cel puţin 1 anînainte de a solicita divorţul

  • ţara de origine a ambilor parteneri.

Prima instanţă judecătorească la care s-a depus cererea (în condiţiile menţionate mai sus) este cea care are competenţa de a se pronunţa în privinţa divorţului.

Instanţa care poate să transforme o separare legală în hotărâre de divorţ (în ţările în care acest lucru este posibil) este instanţa din ţara UE care s-a pronunţat în privinţa separării legale.

Instanţa respectivă se va pronunţa şi în ceea ce priveşte autoritatea parinteasca.

Întrebaţi un avocat!

Dacă sunt implicate mai multe ţări, legislaţia aplicabilă în cazul divorţului dumneavoastră nu este neapărat legislaţia ţării în care aţi depus cererea de divorţ. Vă recomandăm să consultaţi un avocat pentru a afla ce legislaţie se aplică în situaţia dumneavoastră, cum se poate soluţiona un eventual conflict între legislaţii şi cu ce consecinţe.

Recunoaşterea în străinătate a divorţurilor şi separărilor legale

Hotărârile privind divorţul sau separarea legală pronunţate într-o ţară a UE sunt recunoscute în celelalte state membre, fără să fie nevoie de o procedură specială.

Excepţie: Danemarca

Normele UE privind divorţul şi separarea legală (de exemplu, în materie de instanţe competente şi recunoaştere) nu se aplică în Danermarca.

Sursa: europa.ru